Thank God for the Internet

I can’t remember how many times I have zapped throughout the entire range of over 100 channels I receive on my TV, looking for something interesting or funny or simply worth seeing.

I can’t remember one time that I was looking for something over the Internet and did not find.

But I can remember many times that I found out about something that I considered interesting, either on the Internet, or on TV, in the papers, went online and searched more, read more, got satisfied with what I found.

I think the most important benefit that the Internet offers me, apart from changing the communication, finding all the necessary information, entertaining or allowing me to express myself how I want, is the capacity to control what I get from it. It is my choice what link to follow, my choice how much I read on a subject, my choice to ignore what I am not interested in.

I do not have this chance on any other media. On TV I am served a dish that sometimes I find toxic, and if I look away, I can’t get a substitute. I can chose among 100 channels – that is much better than it used to be, but on each moment there are only 100 choices. On my favourite channel I have no choice. I see what the channel decided I should see. They choose the news although sometimes it is not newsworthy for me. They choose what entertainment to give me, although sometimes it is not what I like. I am being served whatever they choose.

If they manage to post on that screen something that I want, they were lucky. It happens, though. That is why I still have a TV set at home. But I always have the Internet on, as well.

The Internet gives me millions of options and each option in millions of forms. I can follow the thread I want, the time I want, as much as I want. I have the power.

Thank God the Internet was invented. Thank the Inventors for giving me this much power.

Orice se poate cand nu se mai poate

De cate ori trebuie sa prezint Romania si romanii unor straini care fie vin la noi in tara ori pe care i-am intalnit in strainatate, incerc sa gasesc acele elemente cu care ne putem lauda. Adevarul este ca atunci cand esti departe de tara uiti cum e realitatea de acasa.

Cand m-am intors in Romania, coincidenta a facut sa fie chiar in momentele de inceput ale crizei la noi, ale crizei economice, dar mai ales ale celei guvernamentale. Ce m-a surprins a fost nivelul extraordinar de mare al frustrarii generale a populatiei. Oricunde mergeam, discutiile erau despre cat de prost este guvernul, cat de rau merge economia si mai ales cat de prost este guvernul si ce magarii face in mod constant.

Anul 2009 a fost un an propice scrierii de eseuri caragialesti, pentru ca atat de multe ciudatenii tipic romanesti s-au intamplat incat nu mai stii cum sa reactionezi, dar macar ai inspiratie.

Imediar dupa alegeri, se formeaza un guvern mixt intre doua partide politice opozante si li se arunca oamenilor de rand praf in ochi – na! daca ati fost fraieri si ati votat, iata ca nu contati deloc! Apoi apar ordonante noi, pe cat de noi pe atat de idioate – impozit forfetar care a distrus initiativa privata (motor de dezvoltare in orice economie), taxe noi, nerespectarea fragranta a legilor votate doar cu cateva luni inainte, scandaluri de coruptie la ministerele importante, ministere ocupate de incompetenti, etc.

Si imi aminteam ca prin anii ‘90, guvernul nu prea putea sa isi faca atat de mult de cap, caci ieseau oamenii nemultumiti in strada. Da, ne saturasem de meetinguri, dar se puneau bazele societatii civile. Imi mai aminteam si cum in facultate eram implicati in tot felul de actiuni ale diverselor asociatii, unele care chiar militau pentru democratie si pentru valori occidentale, pentru un stil de viata bun al oamenilor si pentru a fi civilizat. Nu stiu cat de mare era impactul, dar implicarea tinerilor era una activa. Alegerile parca nu erau chiar asa lasate la cheremul partidelor si institutiilor statului si parca in general statul nu era chiar asa de liber. Exista societatea civila.

Cand am venit in tara, nu mi-a venit sa cred cate mizerii inghitim de la institutiile statului, de la politicieni, de la guvern si mai ales de la presedintele statului. Inghitim si nu ne saturam. Unde era societatea civila?

In statele occidentale, lumea iese in strada daca le creste pretul benzinei cu 5 eurocenti, sau daca se reduc niste subventii pe un singur sector. Neamtul, francezul, Irlandezul nu inghite orice. La noi, de ce nu mai iesea nimeni in strada? Da, sindicatele erau cumparate de politicieni, dar unde e ProDemocratia, unde sunt toate asociatiile de tineret? Unde e partea de societate civila care are grija de zona politica? Parca au fost extirpate si nu au mai ramas decat organizatiile ecologice si de caritate. In schimb poporul (pulimea) era din ce in ce mai frustrat, iar guvernul da in mod continuu numai legi pentru accentuarea crizei, numai legi care sa distruga si mai mult ceea ce abia reusisem sa construim.... si isi asuma "raspunderea" (ce o insemna asta)

Simt ca pe piata muncii, in mediul de afaceri, pe zona comerciala dar si in domeniul institutiilor publice, ne-am intors in timp 10 ani. Sisif era mic copil fata de poporul roman. Dece nu reactiona?

Inseamna ca inca nu ne-a ajuns. Da, stim cu totii ca romanii suporta multe, romanii se sacrifica pentru a obtine orice, ne bantuie Miorita si Manole. Deci inca se poate… inca nu am atins punctul in care sa nu mai suportam.

De aceea evenimentele de saptamana aceasta- greva generala si meetingul tuturor sindicatelor care dezvaluie intreaga suparare si chiar ura reala fata de guvern – ma bucura. Da, stiu si sunt de acord ca nu e cea mai buna modalitate de a-ti rezolva problemele, ca deranjeaza, ca se creeaza haos, iar eu nu sunt deloc anarhista. Dar ma bucura pentru un singur fapt – in sfarsit reactionam. Parca am fost un popor in coma cu care un grup de magari nesimtiti si-au facut de cap timp de cativa ani de zile. Gata, ne-am trezit si exista o reactie. Aleluia!

Oameni buni! Nu va mai lasati calcati in picioare!, Nu mai asteptati ca poate cuiva ii pasa. Nu mai lasati politicienii sa isi faca de cap. Daca aveti stofa de leader, actionati! Singurii luptatori pe acest plan erau bloggerii si presa, dar unde era societatea civila?

In sfarsit reapare la orizont, in sfarsit nu se mai poate.

Caci stim prea bine ca la romani, ORICE SE POATE CAND NU SE MAI POATE!